Promovarea Ciclismului

Promovarea Ciclismului

Creşterea traficului rutier, prin creşterea numărului de automobile, a dus la diminuarea drastică a spaţiului geografic de siguranţă pentru ciclişti şi la scăderea interesului pentru ciclism. În ţări dezvoltate s-a menţinut şi susţinut ciclismul şi s-au făcut amenajări speciale de rulare în oraşe şi între localităţi dar în România facilităţile de practicare s-au restrâns aproape total.

Europenii consideră bicicleta un mijloc de transport sigur şi eficient. Cetăţenii Uniunii Europene parcurg cu bicicleta sau pe jos până la 40% din călătoriile zilnice (la serviciu, la şcoală, în instituţii publice sau pur şi simplu la plimbare). Majoritatea străzilor UE, pe lângă trotuare şi carosabil, au prevăzute şi piste pentru ciclism.

România este legată de Ungaria nu doar prin autostrăzi. De curând, a fost dată în exploatare o pistă pentru ciclişti care uneşte municipiul Oradea din România şi oraşul maghiar Berettyoujfalu. Această pistă are lungimea de circa 50 km şi a fost construită din fonduri transfrontaliere. La inaugurarea ei au participat nu doar actori municipali, ci şi parlamentari, dat fiind faptul că promovarea ciclismului este considerată o prioritate pentru ambele state.

Fiind locuitorii unui oraș foarte aglomerat am ales bicicleta ca o alternativă a navetei și a deplasării urbane datorită faptului că nu poluăm, dar mai ales fiind un mod foarte ieftin de a te deplasa, nu ne costă nimic, putem alege orice rută, putem evita traficul cu ușurință profitând de mobilitatea care ne-o oferă bicileta.

Am ales să promovăm ciclismul pe o scală mai mare susținând evenimentul "Marșul Bicicliștilor", pe care îl vom desfășura cât mai des posibil pentru a arăta celorlalți participanți la trafic benificiile mersului pe bicicletă și încercând să ieșim în evidență în trafic pe drumurile publice, cu speranța că se vor alătura mai mulți participanți la trafic, dar pe două roți pedalând alături de noi formând o comunitate dornică de a proteja viitorul, natura și pe cei din jur cu ideea de a fi mai buni cu tot ce este în jurul nostru.

Educație Rutieră

Romuli Curs

Activitatea instructiv-educativă desfășurată nu se rezumă doar la activitățile legate de instruirea propriu-zisă a elevilor ci încearcăm să creăm și să dezvoltăm la elevi idei, sentimente, aptitudini și abilități care să-i ajute să devină nu doar specialiști într-un domeniu sau altul de activitate ci, persoane oneste, cetățeni responsabili în comunitățile din care fac parte. Acest lucru se realizează și printr-o educație rutieră, menită să creeze elevilor un comportament determinat de respectarea legislației rutiere în vigoare. Informarea reprezintă primul pas spre o abordare corespunzătoare a activităților specifice proiectului. De aceea acest proiect a adus în fața elevilor activități specifice de educație rutieră, ținând cont de riscurile provenind din lipsa cunoștințelor în domeniu.

Scopul acestui proiect este prevenirea vătămării copiilor, adolescenților prin accident rutier, prin formarea abilităților, competențelor și comportamentului rutier responsabil, în calitate de pietoni, bicicliști, conducători de vehicule sau autovehicule.

Obiectivele generale ale acestui proiect sunt:

  • Promovarea educației rutiere în rândul elevilor din Municipiul Dej și zonele învecinate
  • Dezvoltarea colaborării interinstituționale cu celelalte structuri/organizații locale, cu responsabilități în domeniu
  • Centrarea activităților pe identificarea riscului rutier și a consecințelor acestuia
  • Identificarea modalităților de prevenire a riscului rutier

Obiectivele specifice ale proiectului:

  • Angrenarea elevilor în vederea apropierii populaţiei de poliţişti, asigurarea unei maxime transparenţe a muncii desfăşurate în carosabil şi schimbarea mentalităţii acestora cu privire la faptul că lucrătorul de poliţie rutieră „vânează" greşelile conducătorilor auto şi au în plan aplicarea de sancţiuni contravenţionale
  • Colaborarea lucrătorilor de poliţie cu factorii educaţionali din liceu şi şcoala de şoferi pentru realizarea unui schimb de experienţă şi cunoaşterea în permanenţă a necesităţilor impuse de situaţia operativă
  • Organizarea unor întâlniri cu elevii, în sălile de curs şi prezentarea în comun a unor materiale documentare, cu caracter de informare și de prevenire
  • Organizarea de concursuri pe teme de legislație rutieră, stimulate cu diplome/premii, din partea "Dejul Pedalează" și a partenerilor implicați în proiect